Triunghiurile Fotografiei

1. Timp de expunere — Diafragma — ISO

Cele trei elemente prin care fotograful controleaza momentul.

Trei lucruri pe care orice fotograf le invata, de obicei, foarte devreme. Trei valori care par, la inceput, doar niste cifre pe care trebuie sa le intelegi pentru ca fotografia sa fie corect expusa. Dar, dupa suficient timp petrecut in spatele aparatului, incepi sa intelegi ca triunghiul tehnic nu este doar despre expunere.

Este despre decizie.

Pentru mine, cele trei elemente nu au aceeasi importanta si nici nu spun acelasi lucru.

Daca ar fi sa le pun intr-o ordine, pentru fotografia pe care o fac eu, ar fi:

1. Timpul de expunere

2. Diafragma

3. ISO.

Nu pentru ca ISO-ul ar fi mai putin important. Dimpotriva. Il folosesc fara teama si nu am inteles niciodata frica de ISO mare. Dar, in momentul in care fotografiez, primele doua imi spun mai clar ce vreau sa fac cu imaginea.

1. Timpul de expunere.

Pentru mine, timpul de expunere are legatura cu momentul.

Fotografia este, pana la urma, o forma de a opri timpul. Dar cat de mult timp vrei sa opresti? Un timp foarte scurt poate ingheta un gest, o expresie, o miscare. Un timp mai lung poate lasa miscarea sa existe in fotografie.

Si aici apare ceva ce am invatat in ani de fotografiat oameni: momentul nu asteapta fotograful.

Emotia se creeaza inainte sa apasam declansatorul. Fotograful nu creeaza emotia prin setarile aparatului. Emotia exista deja in fata lui. El trebuie sa recunoasca momentul in care merita sa surprinda si sa decida cum si cat timp o lasa sa existe in fotografie.

O emotie poate fi surprinsa la 1/1000, dar poate fi la fel de bine surprinsa si la 1/60 sau 1/80.

Nu exista un timp de expunere al emotiei. 

La un timp foarte scurt pot ingheta perfect un dansator. La un timp mai lung pot lasa in fotografie putina miscare, iar acea miscare poate transmite chiar mai bine energia dansului. De aceea, pentru mine, timpul de expunere nu controleaza emotia. Controleaza felul in care emotia se manifesta in fotografie. 

2. Diafragma.

Daca timpul de expunere are legatura cu timpul, diafragma are legatura cu spatiul.

Imi place sa ma gandesc la diafragma astfel:

Diafragma decide cat din lume are voie sa existe in jurul subiectului. 

O diafragma foarte deschisa, cum este f/1.2, poate separa subiectul de tot ceea ce il inconjoara. Il izoleaza.

Imi place sa fotografiez cu obiective luminoase tocmai pentru ca imi ofera aceasta posibilitate. Dar faptul ca am un obiectiv de f/1.2 nu inseamna ca trebuie sa fotografiez mereu la f/1.2. De cele mai multe ori trec de 1.8 si chiar de 2.8. Pentru ca diafragma nu este o demonstratie a ceea ce poate obiectivul. Este o alegere.

Daca fotografiez o mireasa la f/1.2, pot spune: “uite omul acesta”. Ii separ chipul, privirea, gestul de lumea din jur. Dar daca fotografiez aceeasi mireasa la f/5.6 sau f/8, lumea din jur incepe sa participe la fotografie. Nu mai este doar potretul unui om. Este povestea unui om. De aceea, pentru mine, exista o diferenta intre portretul unui om si povestea unui om. Una spune: “uite omul”. Cealalta spune: “uite omul, locul in care exista si povestea lui”. Asadar, nu exista o diafragma perfecta. Exista diafragma potrivita intentiei si situatiei. Diafragma poate izola sau poate contextualiza.

3. ISO.

ISO-ul l-am lasat pe locul trei, dar asta nu inseamna ca ma tem de el sau nu este important. Din contra. Cred ca fotografii ar trebui sa se teama mai putin de ISO-ul mare.

Daca am nevoie de ISO 3200, 4000 sau chiar mai mult pentru a pastra fotografia pe care vreau sa o fac, il folosesc. De ce sa pierd momentul doar pentru ca mi-e frica de putin zgomot in imagine?

ISO-ul imi permite sa pastrez celelalt doua decizii. Daca vreau un anumit timp de expunere pentru a surprinde miscarea si o anumita diafragma pentru a pastra subiectul si contextul asa cum le vreau, dar lumina nu este suficienta, ridic ISO-ul. 

Nu sacrific fotografia.

Intr-un dans de swing pe care l-am fotografiat in cadrul Ploiesti Jazz Festival, lumina era slaba. Voiam sa existe miscare, dar in acelasi timp voiam sa se vada si cantaretii din spatele dansatorilor. Asta inseamna un timp suficient de lung pentru a pastra miscarea si o diafragma mai inchisa pentru a acea mai mult din scena in zona de claritate. 

ISO-ul mai mare mi-a permis sa fac exact asta.

Si uneori ISO-ul imi place chiar pentru ceea ce aduce in fotografie. Granulatia poate da imaginii o textura care aminteste de film. Poate face o fotografie sa para mai vie, mai putin sterila. 

Nu consider zgomotul intotdeauna un defect. Uneori este parte din imagine.

Uneori imperfectiunea este parte din caracterul fotografiei.

Dar niciunul dintre cele trei nu creeaza emotia.

Aici este, pentru mine, lucrul cel mai important.

Putem avea:

ISO 100, 1/1000, f/1.2 si o fotografie fara nicio emotie.

Sau putem avea ISO 6400, 1/60, f/2 si o fotografie extraordinar de emotionanta.

Aparatul nu creeaza emotia. 

Nici timpul de expunere, nici diafragma, nici ISO-ul nu creeaza emotia.

Ele sunt instrumente. Fotograful este cel care decide ce vrea sa transmita. Daca vreau miscare, voi alege un anumit timp de expunere. Daca vreau sa izolez subiectul, voi deschide diafragma. Daca vreau sa arat omul in mediul lui, voi inchide diafragma. Daca lumina nu-mi permite combinatia dorita, voi ridica ISO-ul.

Setarile apar dupa intentie, nu inaintea ei.

Nu plec de la aparat intrebandu-ma: “ce setari sa folosesc?”. Pleaca, mai intai, de la fotografie: “ce vreau sa spun?”. Apoi: “cum vreau sa se simta?”. Si abia dupa aceea: “ce trebuie sa fac tehnic pentru ca fotografia sa spuna asta?”.

Aici, cred eu, fotograful devine mai important decat aparatul.

Tehnica este limbajul, nu mesajul.

Doi fotografi pot sta in acelasi loc, in aceeasi lumina, cu acelasi subiect si aceeasi camera. Unul poate fotografia la 1/500 si poate ingheta perfect momentul. Celalalt poate alege 1/60 si poate lasa miscarea sa existe. Niciunul nu greseste. Dar spun povesti diferite despre acelasi moment. Pentru ca intentia lor este diferita.

Triunghiul tehnic nu este, asadar, fotografia. Este limbajul prin care fotograful isi transforma intentia intr-o imagine. 

Timpul de expunere decide cat din trecerea momentului ramane in fotografie.

Diafragma decide cat din lume participa la poveste.

ISO-ul ii permite fotografului sa pastreze aceste decizii si poate adauga, la randul lui, o anumita textura imaginii.

Dar niciuna dintre ele nu stie ce este emotia. 

Asta ramane in mana fotografului.

Iar fotografia incepe, de fapt, inainte ca fotograful sa apese declansatorul.